VIDEO | Grupare specializată în cămătărie, proxenetism și trafic de minori, destructurată de DIICOT. O copilă de 12 ani, racolată pentru prostituție

Publicat: 29/09/2023, 12:33

Un grup infracțional specializat în cămătărie, șantaj, proxenetism și trafic de minori a fost destructurat în urma unei acțiuni în trei județe, a oamenilor legii din România în cooperare cu autorități din Austria și Germania.

DCCO, Poliția Română și DIICOT efectuează în această dimineață 9 percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița, Giurgiu și Argeș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

Grupul s-ar fi format în 2019, în județele Dâmbovița și Argeș, între membri unei familii: tatăl în calitate de lider și cei șase fii. Ulterior și alte persoane au aderat.

„Membrii grupului infracțional ar fi acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi mai multor zeci de persoane, de la care ar fi perceput lunar dobânzi semnificative, cuprinse între 10% și 50 %. Pentru recuperarea datoriilor și încasarea dobânzilor impuse, ar fi recurs la amenințări, intimidări și chiar la acte de violență fizică. În scopul creării unei aparente surse legale de venituri, membrii grupului ar administra o sală de jocuri de noroc și un magazin mixt, recrutând victimele din rândul celor care ar avea viciul practicării jocurilor de noroc. Acestora le-ar fi dat diferite sume de bani cu dobânzi excesiv de mari, pe care nu ar mai fi avut posibilitatea să le achite la termenele convenite, situație în care li s-ar fi impus prestarea unor activități ilicite pentru răscumpărarea datoriilor. De asemenea, persoanelor care își procurau de la magazinul mixt produse alimentare «pe caiet» li s-ar fi cerut sume mult mai mari decât costurile reale, astfel încât acumulau datorii pentru achitarea cărora ar fi fost constrânși să se împrumute cu diferite sume de bani cu titlu de camătă”, se arată în comunicatul DIICOT.

Sărmani racolați pentru cerșetorie și prostituție

Membrii grupării ar fi recrutat persoane cu o situație material precară, cu diferite dizabilități și datorii, pe care le-ar fi transportat în Austria și Germania, le-ar fi adăpostit în apartamente închiriate și le-ar fi exploatat, obligându-le la practicarea prostituției, cerșetoriei, vânzarea de ziare (ca modalitate de a disimula apelarea la mila persoanelor aflate în trecere), colectarea fierului vechi, dar și la comiterea unor infracțiuni de furt și înșelăciune.

Copilă de 12 ani, racolată pentru prostituție

Până în prezent, au fost identificate 27 de persoane traficate în scopul obligării la practicarea cerșetoriei, 4 dintre acestea minore, în intervalul de timp în care ar fi fost exploatate, precum și o persoană vătămată minoră, în vârstă de 12 ani, la data recrutării, care ar fi fost obligată la practicarea prostituției de către unul dintre membri grupului.

„Acesta ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate generată de lipsa de maturitate specifică vârstei și, în perioada 2021 – septembrie 2023, ar fi transportat-o pe minoră, în repetate rânduri, în locuri prestabilite, unde, prin constrângere fizică și psihică, ar fi exploatat-o sexual, obligând-o la practicarea prostituției în folosul său”, se mai arată în comunicat.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.

Maya Radu
Absolventă a Universității “Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Maya Radu are o vastă experiență mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”